În data de 27 septembrie creștinii Ortodocși din or. Pesaro cu mare cinste au întîmpinat marea Sărbătoare a Inălțării sfintei Cruci care datează înca din secolul al patrulea, cind Impăratul Constantin îmreună cu mama sa Elena au gasit crucea pe care fusese rastignit Mintuitorul Hristos.Astfel, în centrul sfântului locaş a fost instalată spre închinare creştinilor o cruce înfrumuseţată cu flori vii, pentru a aduce aminte credincioşilor despre importanţa acesteia în actul mântuirii poporului binecredincios.
După sfînta Liturghie parohul Bisericii Iereul Veaceslav (Tucan) a explicat credincioșilor importanța cinstirii sfintei Cruci ca altar de jerfă pe care s-a adus chiar Mintuitorul Hristos pentru păcatele îtregii omeniri.
Sărbătoare Înălțării cinstitei și de viață făcătoarei Cruci a Domnului.
- Duminica Pogorîrii Sf. Duh Cincizecimea
- 01 Noiembrie pelerinaj la Loreto